Ineficiența organizatorică a CECCAR privind pregătirea profesională obligatorie!
Timp de un an de zile, conducerea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România nu a fost preocupată să asigure membrilor săi, condiții pentru efectuarea orelor de pregătire profesională obligatorie obținerii vizei anuale în anul 2026.
Membrii nu au fost importanți, propriile interese ale
conducerii au fost mai presus de orice!
Pe repede înainte, pe ultima sută de metri, asupra membrilor
se exercită presiune pentru a se înscrie la cursuri. Nu mai contează tema sau
lectorul. Contează doar să fie bifate orele de pregătire, astfel încât conducerea organismului
profesional să manipuleze o organizare care ascunde gunoiul sub preș.
Pentru a acunde cât mai bine gunoiul sub preș și a induce în
eroare propriii membri, conducerea trimite newslettere prin care se autovalidează că organizează cursuri deosebite, cu mare impact în rândul membrilor.
Numărul de locuri pentru a participa la un curs este
limitat. Pentru a nu rata înscrierea, membrii Corpului trebuie să lase totul
baltă și să stea cu atenția ațintită pe platforma de raportare sau pe e-mail,
pentru că timpul este întârziat și totul este aleatoriu.
Membrii sunt tratați cu o totală lipsă de respect. Nici
măcar propriul organism profesional nu ține cont de faptul că agenda lor marchează
priorități în jurul termenului de 25 al fiecărei luni.
Prioritate are doar disponibilitatea lectorilor agreați de tandemul
Chivu-Șova.
Cine nu riscă să își petreacă timpul urmărind platforma de
raportare, la anul va plăti cursurile, pentru că automat ele devin restante și
au implicații legale privind acordarea vizei de exercitare a profesiei!
Membrii nu au dreptul de a cunoaște cine sunt lectorii decât
atunci când începe cursul.
Suportul de curs îl primesc după foarte multe insistențe și
îngrijorări ale membrilor, evident, după finalizarea cursului și susținerea
testelor.
Atmosfera cursurilor este stresantă și obositoare, membrii
fiind preocupați de poll-uri și teste finale, deși nu au primit suportul de
curs în vederea documentării prealabile. Fără susținerea lor, cursul nu este
recunoscut.
Unii lectori îi confundă pe respectabilii membri ai Corpului
profesional cu studenții. Alții au un stil obositor. Dar nu contează! Membrii
trebuie să suporte orice, că altfel riscă cercetări disciplinare drastice.
Cursurile organizate de CECCAR pentru propriii membri se
transformă în ore de dirigenție!
Suporturile de curs fie reproduc copy-paste din legi, fie sunt
extrem de generale și cu confuzii conceptuale fundamentale.
De foarte mult timp, membrii au solicitat crearea unei biblioteci
virtuale a cursurilor, pentru a avea acces nelimitat în timp și spațiu, conducerea
însă nici nu vrea să audă. Motivul? Onorariile exagerate ale lectorilor agreați
de conducere și menținerea privilegiilor!
Dacă nu ar fi așa, cursurile ar fi încărcate pe o platformă
cu posibilitatea de parcurgere în orice moment! Dar ar apărea o problemă majoră
pentru conducerea CECCAR: Nu mai pot plăti onorarii supradimensionate și
repetitive către lectorii agreați!
Activitățile educative ale Corpului sunt organizate, pe
parcursul anului, pentru a justifica prezența permanentă a lui Șova Robert
Aurelian în cadrul Aparatului central al CECCAR, cu scopul de a disimula faptul
că Elena Ecaterina Chivu nu și-a exercitat mandatul de președinte conform legii.
Elena Ecaterina Chivu doar a girat cu funcția sa și cu responsabilitatea sa
legală faptul că, în realitate, total ilegal, începând cu anul 2023,
prerogativele președintelui CECCAR au fost exercitate de către Șova Robert Aurelian.
În întreaga istorie a CECCAR, nu a existat funcția de
purtător de cuvânt în cadrul Biroului permanent al Consiliului Superior, această
funcție nefiind reglementată în legile de organizare și funcționare ale
Corpului profesional.
Dacă Elena Ecaterina Chivu nu are competențele și
aptitudinile de reprezentare și comunicare necesare unui președinte CECCAR, atunci
care este mobilul candidaturii sale din anul 2023? Dacă le are, atunci de ce a
fost nevoie și de un purtător de cuvânt?
Care au fost înțelegerile și negocierile din anul 2023? De
ce Elena Ecaterina Chivu și-a depus, în anul 2025, candidatura pentru un mandat
de președinte la filiala Galați, începând cu anul 2026, deși mandatul de
președinte CECCAR este până în 2027?
Cumva Chivu Elena Ecaterina și-a depus demisia din funcția de
președinte și acest fapt este ascuns de grupul de interese care conduce CECCAR?
În anul 2022, ultimul an de mandat al lui Șova Robert
Aurelian, cine a semnat și cine a auditat situațiile financiare ale CECCAR? A
fost informată Conferința Națională în legătură cu problemele existente? Care a
fost atunci rolul lui Chivu Elena Ecaterina și care sunt interesele ascunse
pentru care Șova Robert Aurelian a fost protejat și i s-a asigurat continuitate
la conducerea Corpului profesional?
Supravegherea publică a guvernanței prin care organele de
conducere centrale decid soarta profesiei de expert contabil și contabil
autorizat, constituie soluția legală și alternativa revenirii la normalitate
prin crearea unui climat profesional, bazat pe respectarea legilor, eticii și
principii sănătoase.
PS: De ce este o diferență între orele predate de lectori și
orele plătite efectiv?
La o oră predată se plătesc două ore!
Așteptăm răspuns public din partea conducerii CECCAR!

Am auzit ca e 200 ora de curs..vreau sa intru profesor cu 3 cursuri ma las de contabilitate
RăspundețiȘtergere