Ineficiența organizatorică a CECCAR privind pregătirea profesională obligatorie!

Timp de un an de zile, conducerea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România nu a fost preocupată să asigure membrilor săi, condiții pentru efectuarea orelor de pregătire profesională obligatorie obținerii vizei anuale în anul 2026.

Membrii nu au fost importanți, propriile interese ale conducerii au fost mai presus de orice!

Pe repede înainte, pe ultima sută de metri, asupra membrilor se exercită presiune pentru a se înscrie la cursuri. Nu mai contează tema sau lectorul. Contează doar să fie bifate orele de pregătire, astfel încât conducerea organismului profesional să manipuleze o organizare care ascunde gunoiul sub preș.

Pentru a acunde cât mai bine gunoiul sub preș și a induce în eroare propriii membri, conducerea trimite newslettere prin care se autovalidează că organizează cursuri deosebite, cu mare impact în rândul membrilor.

Numărul de locuri pentru a participa la un curs este limitat. Pentru a nu rata înscrierea, membrii Corpului trebuie să lase totul baltă și să stea cu atenția ațintită pe platforma de raportare sau pe e-mail, pentru că timpul este întârziat și totul este aleatoriu.

Membrii sunt tratați cu o totală lipsă de respect. Nici măcar propriul organism profesional nu ține cont de faptul că agenda lor marchează priorități în jurul termenului de 25 al fiecărei luni.

Prioritate are doar disponibilitatea lectorilor agreați de tandemul Chivu-Șova.

Cine nu riscă să își petreacă timpul urmărind platforma de raportare, la anul va plăti cursurile, pentru că automat ele devin restante și au implicații legale privind acordarea vizei de exercitare a profesiei!

Membrii nu au dreptul de a cunoaște cine sunt lectorii decât atunci când începe cursul.

Suportul de curs îl primesc după foarte multe insistențe și îngrijorări ale membrilor, evident, după finalizarea cursului și susținerea testelor.

Atmosfera cursurilor este stresantă și obositoare, membrii fiind preocupați de poll-uri și teste finale, deși nu au primit suportul de curs în vederea documentării prealabile. Fără susținerea lor, cursul nu este recunoscut.

Unii lectori îi confundă pe respectabilii membri ai Corpului profesional cu studenții. Alții au un stil obositor. Dar nu contează! Membrii trebuie să suporte orice, că altfel riscă cercetări disciplinare drastice.

Cursurile organizate de CECCAR pentru propriii membri se transformă în ore de dirigenție!

Suporturile de curs fie reproduc copy-paste din legi, fie sunt extrem de generale și cu confuzii conceptuale fundamentale.

De foarte mult timp, membrii au solicitat crearea unei biblioteci virtuale a cursurilor, pentru a avea acces nelimitat în timp și spațiu, conducerea însă nici nu vrea să audă. Motivul? Onorariile exagerate ale lectorilor agreați de conducere și menținerea privilegiilor!

Dacă nu ar fi așa, cursurile ar fi încărcate pe o platformă cu posibilitatea de parcurgere în orice moment! Dar ar apărea o problemă majoră pentru conducerea CECCAR: Nu mai pot plăti onorarii supradimensionate și repetitive către lectorii agreați!

Activitățile educative ale Corpului sunt organizate, pe parcursul anului, pentru a justifica prezența permanentă a lui Șova Robert Aurelian în cadrul Aparatului central al CECCAR, cu scopul de a disimula faptul că Elena Ecaterina Chivu nu și-a exercitat mandatul de președinte conform legii. Elena Ecaterina Chivu doar a girat cu funcția sa și cu responsabilitatea sa legală faptul că, în realitate, total ilegal, începând cu anul 2023, prerogativele președintelui CECCAR au fost exercitate de către Șova Robert Aurelian.

În întreaga istorie a CECCAR, nu a existat funcția de purtător de cuvânt în cadrul Biroului permanent al Consiliului Superior, această funcție nefiind reglementată în legile de organizare și funcționare ale Corpului profesional.

Dacă Elena Ecaterina Chivu nu are competențele și aptitudinile de reprezentare și comunicare necesare unui președinte CECCAR, atunci care este mobilul candidaturii sale din anul 2023? Dacă le are, atunci de ce a fost nevoie și de un purtător de cuvânt?

Care au fost înțelegerile și negocierile din anul 2023? De ce Elena Ecaterina Chivu și-a depus, în anul 2025, candidatura pentru un mandat de președinte la filiala Galați, începând cu anul 2026, deși mandatul de președinte CECCAR este până în 2027?

Cumva Chivu Elena Ecaterina și-a depus demisia din funcția de președinte și acest fapt este ascuns de grupul de interese care conduce CECCAR?

În anul 2022, ultimul an de mandat al lui Șova Robert Aurelian, cine a semnat și cine a auditat situațiile financiare ale CECCAR? A fost informată Conferința Națională în legătură cu problemele existente? Care a fost atunci rolul lui Chivu Elena Ecaterina și care sunt interesele ascunse pentru care Șova Robert Aurelian a fost protejat și i s-a asigurat continuitate la conducerea Corpului profesional?

Supravegherea publică a guvernanței prin care organele de conducere centrale decid soarta profesiei de expert contabil și contabil autorizat, constituie soluția legală și alternativa revenirii la normalitate prin crearea unui climat profesional, bazat pe respectarea legilor, eticii și principii sănătoase.

PS: De ce este o diferență între orele predate de lectori și orele plătite efectiv?

La o oră predată se plătesc două ore!

Așteptăm răspuns public din partea conducerii CECCAR!




Comentarii

  1. Am auzit ca e 200 ora de curs..vreau sa intru profesor cu 3 cursuri ma las de contabilitate

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Oligarhia din CECCAR prosperă în lipsa supravegherii și controlului

Interpelare Publica in urma comunicatului CECCAR din data de 2 iunie 2025, transmis tuturor membrilor experti contabili si contabili autorizati

Supravegherea publică, obligație a autorităților

Comunicare fără prestanța profesiei

CECCAR, excedent bugetar de 42 de ori mai mare

Investigarea Conferinței Naționale din 07 aprilie 2025

Scrisoare deschisa adresata Consiliului Superior CECCAR si conducerii abuzive a CECCAR reprezentata de Chivu Elena Ecaterina si Sova Robert Aurelian

Răspuns la tacticile conducerii abuzive a CECCAR de denigrare

Top 8 practici toxice care te forțează să-ți dai demisia din CECCAR